miercuri, 7 martie 2012

Vizita tinerilor belgieni

       Nu de mult (astă vară) în salut nostru drag au venit niște tineri din Belgia. Cu toții ne-am mirat ce au căutat acești tineri în sat la noi, și de ce tocmai la  noi!!!
       Din câte am aflat nu a fost prima lor "expediție " în România, iar de data asta au ales Lipovățul. Aceștia au venit la noi în sat pentru a vedea cum este viața unui tânăr de la sat în România.
       În cele 2 saptămâni cât au stat la noi, aceștia au avut activități educaționale, culturale, sportive și distractive cu copii din sat de la scoala Lipovăț. Au fost și au strâns gunoaie prin pădure, au făcut concursuri sportive, educaționale cu cei mici.
        Cei drept, nu știu cum s-au înțeles cu cei mici dar totul a fost OK.
        Pentru ai mai relaxa directorul căminului cultural din Lipovăț a organizat mici excursii prin jurul satului, prin județ, seara s-a dat discotecă în aer liber (cât o fost vremea bună) și multe altele pentru ca tinerii belgieni să se simtă bine. S-a legat și unele prietenii, aceștea ținând legătura pe conturile de socializare.

                             DISCOTECA PENTRU CEI MICI ȘI PENTRU TINERII BELGIENI


                                                          DISCOTECA DUPĂ ORA 22



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu